erai așa frumoasă că în oase
simțeam zidire de-osteoporoză
și poezii făceai din nopți de proză,
mă vindecai de umbre-n vise joase.

și iar iubeam aflat ca sub hipnoză
dar parcă-a alb în transa grea miroase,
a iarna cea cu brațe numeroase,
în geam veghea de-a gerului o roză.

dar dragostea e miezul din semințe
sub coaja ce de lume o păzește,
în rugă-i dor, în flăcări să ființe.

iar verdele-n amoruri se trezește
în ale inimilor consecințe;
de drag ni-s duhurile prinse-n clește.