si soarele era o caracatita violetă navigam pe langă coastă
marinarii măsurau apele negre cu firul de plumb
eu aveam o rochie verde cu trenă eram tanară si suplă
și fără amintiri

de fapt erau poveștile
adormeau rânduri de părinți și bunici eu nu mai adormeam
rugam să îmi povestească luna
pânâ la urmă toate prințesele bune își întâlneau prinții

vaporul avea pauze de conștiință și atunci
treceam cu vederea ființa aceea de peste patruzeci
eventual îi spuneam să învețe imnul episcopal toamna
ajută

niciodată nu mi-a plăcut să măsor distanțe în mine cu plumbul
niciodată nu am avut rău de mare

marinarii se făceau valuri
sloiuri de gheață în fracuri negre
eu mă resemnam

stâncile de cretă se perindau în zare niște rochii de mireasă

nu mai aveam așa de mult

17.09.05