în văz îmi stai sculptată, floare rară
ce-mi însoțești mereu visarea deasă
un înger când pândesc din Ou să iasă,
când diminețile mi se-nserară.

pe gând de-mi curgi mi-ești nimfă ne-nțeleasă
și toate beznele mi te urmară
să navigheze-n mări de călimară
pe mii corăbii de rostire-aleasă.

din mine-aceste clipe n-or să plece
spre zarea de uitare prea ușor
și-n Ieri sălbatic vocea să-și înece.

în brațe de lumină te-nfășor
și câinii latră, caravana trece,
ni-i miezul de iubire mărișor.