să nu fiu inutil surghiunită din mine
de setea devoratoare
a începutului

dezbrac efemerul ca pe-o piele de șarpe roasă de molii
pe cuspida amurgului

din chenar de carne fragilă eliberez
morțile falimentare
spoliate de savoarea puterii
probabil c-o să mă ierți în cele din urmă
dacă n-am să rulez galaxiile pe diagonala timpului tău
respectând întocmai relieful ochilor
și bornele destinului

de-atâtea ori m-ai certat aprig
pentru supernovele stinse în vene odată cu venirea zorilor
fiecare bob de rouă
mă învăța îmbujorat arderea fără de flacără
și din afara scrumirii
cum se moare mai viu ca lumina

ca să obțin dreptul absolut asupra limbajului
nu-mi rămânea decât să trimit ambasador
pupila

să ascult
cum se răsucește în inimă
precum un uragan de gradul cinci în vertebră
pentru a vedea și a fi nemișcarea
din esența zborului

nu mai întreb cum se poate locui un fulger
știu