cu orbitele albe ale degetelor
ating prezentul
văd trecutul ca pe un vas răsturnat în nisipul prezentului
viitorul este acea crăpătură care îmi taie aripile
și ochiul alb al degetelor când
încercând să mă cuprind
nu mai aflu nimic

oricând poate veni solia unui cuvânt dintâi
suspendat între a fi
și a muri ca un copac
pe verticala așteptărilor copilului

așa că

deschid larg porțile
orbitele albe ale degetelor le umplu cu sine
cât mai mult sine

la fel ca o fântână cu șapte inele
solia golește de sine orbitele goale ale degetelor

apoi

Totul

se umple

cu Dumnezeu

orbitele goale ale degetelor se cuprind
și cuprind
icoana cuvântului dintâi

Mama,
uite cum se aprind candelele mărunte
singure!
spune copila
ceva mai târziu femeia
cu ochii din cărbunele prezentului
într-un acum promis a ne fi
iubire

mama răspunde copilei

fără credință totul e nimic
sau urma șarpelui pe cărarea albă a bucuriei de a fi

Anne Marie Bejliu, 13 mai 2018