singurătatea are miez de lupă
sub care depărtarea se mărește
doar umbra-n zvon de-a fi te urmărește
și rănile tristeții îți astupă.

în preacuvinte ești ca într-un clește
și-s goale de-nțelesuri, să erupă
ca pe gâtlejuri vinul dintr-o cupă
esența când în sângele tău crește.

era în stele soarta-n ploi căzută
prin traiul solitar și ruginit
și calea către mâine-i nevăzută.

în lutul viețuind părăginit
cu bezne-a ta privire e cusută
de cauți drum lumesc spre infinit.