Mereu ne certăm pentru ce nu ne place,

Trăsături sumare,
Obiectivitatea subiectivă,
Și subconștient de vină.

Legați în prezent,
Și niciodată-n viitor,
Ne pierdem in liniștea furtunilor,

Așteptăm răspunsuri, fără toleranță,
Vrem să știm lucruri,
Nesiguri de a noastră viață,

M-a mințit?
M-a înșelat?
Ce s-a întâmplat?!

Vorbele următoare,
Posibil finale,
Persoana asta e acum fără răbdăre.

Sau... te întrebi "De ce m-a enervat?"
Nu știe că sunt băiat,
Nu știe atunci, că nu-mi pasă,

Corpul și tonul vibrează,
"Nu vede?", "Nu aude?", "Numai n-o lasă!"
Emoțiile explodează.

Topor la tulpină,
Vorbe la radacină.
Mea culpa, dar și tu ai puțină vină.

Doar o descriere sumară,
La o experiență personală.
Să revenim la-ntrebare și idee.

Mental deliberezi procedee:
Îi zic de unde a început? De ce a început?
Din cauza cui a început?

Toate intrebările astea cu propriul lor început!
Sunt pierdut!
Nu răspunzi prima dată, "E tăcut?"

A doua oară, de neprevăzut,
A treia oară, "Dă și tu-n răspuns!"
Deși, știi bine, că n-o să fie de ajuns.

Zi de bine, zi de rău; momentul tău.
Scapi de tot ce te apasă,
Scapi de toți ce nu te lasă

Să crești, să evoluezi, să ajungi ființa pe care ți-o imaginezi.
Acest moment, să devina artă, al tău katharsis,
Șanse mari că te va bântuii prin vis.
Acest moment
Atât de indecis.

Ieși cu bine, ieși cu rău,
Nu-i da importanță.
Drumul tău,
Și-n anvergura vieții
N-are relevanță.

Și tu, cea-n căutare de conflict.
Îmi zici asta mie, la un pacifist.
Știi ceva, și foarte bine,

Niciodată nu ne certăm cum să facem lucrurile mai bine.
Asta am să mă cert eu cu tine.

Dacă te vei întreba vreodată "De ce tace?"