Democrație, zidul plângerii...

Plâng strămoșii în morminte,
Când văd cum decade Țara,
Cad culorile din steaguri,
Tratate cu indolența
Celor care își urăsc neamul.

Plâng mamele văduvite,
La mormântul celor dragi,
Ce-au luptat pentru Unire
Și pentru al ei Stindard,
Eroi cu țel sfânt jertfit
Și de care s-a uitat.

Plâng și tații pe ai lor fii,
Ce-și doreau Democrație,
De știau pentru ce luptă,
Oare, ar mai fi luptat?
Când nimic nu s-a schimbat,
Iar unii își fac de cap,
Încântați de realitatea
Ce duce spre agonie.

Iadul poarta și-a deschis
Și înscrie pe oricine,
Ce credința strămoșească
Peste umăr și-a lăsat.

Dar istoria nu iartă,
Adevărul îl v-a scrie,
Când zidul plângerii învie…
Inundând fără de leac,
Căci prostia omenească
N-are limită sau țarc
Și cândva o să plătească.


18-10-2017