de-abia ancorată în porturi străine
fantomatică ziua retrasă-i în bernă:
cu toții-n subsoluri din carne și piatră!

un hoț de lumină și-ascunde frenetic tristețea sub glugă
și-aprinde-o țigară și-n fumul de vată simțim
cum ne pierdem de-a valma în zloată

nu mă-ntrebi ce mai simt / ce-a rămas
din dosarul femeii frumoase și calde
nici de mâine voi ști la locul acela cules dintre zodii
cu ochii închiși să ajung...

mă iubești pe-ntuneric crispat și lucid
cu mâini amputate de înger damnat
îmi spui într-o doară:
„Dumnezeu n-a murit,
e aici pe aproape,... puțin ocupat!”

și-aș vrea să te cred măcar pe jumate
așa că-ți răspund cu țipătul gol / intrat
în femurul poveștii casate
-n spărtura din roșul din noi

un viscol deșertic ne umblă prin piept
obraznic și tulbure-n chip de strigoi
în bezna de urnă vedem cum pe margini
trec câinii în haită și latră-n șuvoi

și totuși... și totuși...

Dumnezeu n-a murit
e-aici pe aproape în sloiul din noi
în vidul din pleoapă
în lutul greoi


mă iubești pe-ntuneric
nu mai spunem nimic.