În aura poeziei imaginarul n-are hotar
doar poeții stau în umbra ei timizi,
verifică armonia cuvintelor în auz,
le insuflă har și dragoste de ființă.

În poezie sufletul meu se regăsește întreg
încoronat de un spirit angelic,
o ficțiune pură uimește mirificul
mai mult decât tot ce este real.

Până și pietrele capătă inimă
și lucrurile au suflet interior,
o pace lăuntrică împrumută obiectele
și respiră în jur o stare contemplativă,
o imensă dragoste de a gusta mirarea.

Taina se ascunde dincolo de noi
unde visătoare plutesc destăinuirile
în imaterialele bule ale conștiinței
unde se sedimentează vii trăirile
cu firescul din zborul unei păsări,
o dulcea înflorire a plăcerii de seară
pe o carte aflată întotdeauna pe aproape.

Nemiloase zvonuri că poeții mor tineri
mă fac să nu adorm fără să scriu
și lumea-mi pare o poveste halucinantă
care se sfârșește trist odată cu ei.