Cu o sclipire mai intensă decât alții
am reușit să ajung primul la liman,
dar nu așa ușor cum ar crede veleitarii,
ce hrănesc iluziile formate prin timp,
se culcă pe imaginea creată de ficțiune,
fapt devenit pentru toți un ajutor
venit la sublima poartă a adevărului esențial.

Din umbră străbate printre nori, lumina purtătoare de viață,
întreaga natură se trezește din letargie,
se umple cu acel impuls de vervă sălbatică
care te împinge să urci pe creste.

Într-o mare de posibilități te scalzi în gol
până capeți exercițiul prinderii din zbor al ideii,
se schimbă și răstoarnă teorii neverificate,
apar punctele de contact cu evoluția.

Când se dovedește că nicio taină nu-i perpetuă
se dezvăluie moartea trecutului
și pleci mai departe să descoperi necunoscutul.

Mâine va fi alt orizont decât azi,
se adaugă rodul minții fructificat,
apar în memorie alte sclipiri care irump,
dintr-un bulgăre rostogolit peste tăceri
se nasc roboți ce înlocuiesc oamenii.