în odaia în care se număra pustiul de lipseam din doi
Dumnezeu ne privea cu subînțeles dar noi eram doar oameni
ne spălam de absență iubirea-n lumescul nectar de senin
din infernala cetate a Raiului cădea o ploaie cu îngeri
la marginea nimicurilor noastre

prin sărut ne vaccinam împotriva distanței
pe umeri de tăcere pletele de șoaptă ne înveleau visul
din tine răsărea o noapte
întru o cină în care înfulecam preacuvinte

primejduiți de vacarmul muțeniei
străbăteam drumuri de celuloză în șa de buche
pericolul asurzirii creștea în timpanele ochilor
întâlnind pe cale
semne
de Carte ori Pom, păcatul era același

de sub coperta albastră ori de sub cea verde
se zăreau formele de relief
de lut primenit spre cuvânt în zeamă de Măr
de sub coajă ieșea Domnul în trăsura unui sâmbure
a alunga pe Șarpe

Doamne,
reazemă slova aceasta
de pieptul cu lapte de liniște al pietrelor