O noapte întunecoasă se plimbă
peste păduri și câmpuri hăt departe,
nimeni nu-i înțelege nicio limbă
din vorbele de viață și de moarte.

Căutam orbește miezul ei adânc
risipea o teamă smulsă din pământ
îmi pipăiam arma prinsă la oblânc
și tot mai simțeam câte-un fior de vânt.

Se perindau stelele-n apus pe cer
apele-s cuprinse-n somnul de nesomn
grav șipoteau prin auz un vaier
ca uneltiri ce le presimte un domn.

Atunci ajuns în pragul dimineții
și drumețind la pas c-un scop aiurea
pornit să scap de valurile ceții
am depășit și câmpul și pădurea.

Când poposit acasă, la amiază
bătrânul tată c-un gest, mă grăbește,
plin de oraș cu inima vitează
spune-i băiete: fata te iubește.