Ploaie.
Scena e udă.
Cîteva plante de porumb,
Cerul e gri.
Cafeaua.
Bricheta.
Arborii-nuc.
Plouă, nu, stă.
Peste drum, farmacia , cu multe elemente.
Eu, privesc,
Decorul e perfect pentru o dimineață de August tîrziu.
O muscă, ba nu , o vrabie, ba nu , nimic,
Și totuși e ceva, e ceva, parcă aud, calmul,
Nu știu ce, nu calmul,
Poate culoarea această a zidurilor prăbușite.
Zebra.
Mașinile, zebra la care mașinile nu opresc.
O mașină albastră.
Cherestea.
O bicicletă lîngă un gard.
Și toate nopțile…. .
Cuget, deci, tu cugeți ,eu cuget.
Noaptea, un val,
Dar azi, e, o dimineață ........
Tu gură de vrabie cu cioc,
Tu gură de cîine maidanez,
Tu gură de femeie trecută de patruzeci, cu plombe, puțin spus,
Tu aligatorule, de optsprezece ani,
Tu, tinere de șaizeci șaptezeci de ani,
Și urmează paranteza, eu și tableta mea,
Scriind de sub apă, de pe un scaun,
De, vezi doamne, restaurant,
Toate acestea într-un joc nesfîrșit, de pietre, de semințe, de pietriș de pe trotuar,
De bogății , hai că merge, spirituale,
De sentimente…. ..
Eu, o frunză, eu-drumul,
Eu, singuratecul, puct.
Nu mai avem benzină.
Gata, bem cafea în două mii optsprezece.
Cam atît, ok,
Pa, pu, ha, ha..