Sufletul se-mbracă-n haina trupului
și o folosește până la ponosirea definitivă
când nevoit o părăsește.

Cu bucurii și amăgiri îl trce prin întâmplări
îl mângâie în căldură și frig,
Cu prietenești cântece ale inimii
ascultă glasurile de fiecare zi ale naturii,
adierea vântului în frunzișul pădurilor
zumzetul albinelor și ciripitul păsărilor
în taina iubirii căutate.

Se-nfiripă mereu îmblânzirea durerii,
modul în care ne poate cuprinde
marea dragoste a cupelor pline de mister
cu o neprecupețită patimă de dăruire
a împlinirilor așteptate.

Nimic din ce am cunoscut
nu se preface-n miere și lapte,
sufletul e însăși dualitatea dinte bine și rău
care nu se-mpacă niciodată,
haina nu trebuie să-l umilească.