S-a prins cu mâinile de cer,
i se părea un amplu exercițiu de zbor
fără aripi de înger sau pasăre,
doar cu gândul desprins de trup.

L-am lăsat să plece unde dorește,
în mine a rămas un gol spânzurat
într-o memorie plină de vise
care se războiau cu lumea amorfă.

Cineva îmi tot urmărea mișcările
încât obișnuiam să schimb pașii lucrurilor
cu alte forme de avânt
până să ajung la copia iubirii.

În cercurile ca niște roți de tren
printre care păsările nu se încumetă să treacă,
îmi părea totul trist și fad
ca-n amintirile când eram atât de sărac
de nu mai vedeam orizontul.