! senin al venerării mele,
ești femeia de ape în care-mi oglindesc înfățișarea visului,
pe când nicăieri se apropie și seara se prăbușește în noapte
ori poate-n zorii ce încă au parfum de întuneric
în interiorul inimii tale
altarul își mănâncă jertfa de umbre
și sângele-ți este pe taine grăit

exiști îndeajuns
să nu-ți audă ochii palavra mea pe hârtie,
izvod al înmormântării în zadar, în neviețuire cu sensurile
nu pot privi peste umărul zării
să pot vedea îndeajuns fructul departelui
să mușc din el, zeama cunoașterii să-mi umple
buzele ce-au încuiat în minciună sărutul

în rest, iubito
aș mai bea o ebrietate
din sânul tău cu lapte de mamă de îngeri