Suntem două fructe galbene, coapte de miros,
prin coaje pătrunde lumina în miez,
este o sevă care ne îndulcește dragostea,
curge subțire către izvoarele ei fermecate
și ce frumoși devenim când ne dezbrăcăm
de patimile zdrențuite ale lumii.

Ne întrebăm în fiecare zi ce suflete avem
și de ce le cultivăm în acest trup docil stricăciunii
ce-și pierde echilibrul dat la început
fără putința de o reglare statornică.

Chiar și ochii se miră surprinşi,
adoptă întâmplările ce-i înspăimântă
cu imprevizbile lacrimi amare,
cunoștiințele oamenilor îi lasă pradă neștiinței
și tot ce știu nu se poate valorifica,
rămân ca niște ustensile nefolosite.

Trăim cu gândul și speranța agățate de himere
într-un paradis aflat dincolo de hotarele percepției
în cântecul neauzit al sferelor,
prin spații ce se întrepătrund cu voluptate cosmică
nu avem limite și temeri mărunte,
ci libertatea cuvânului din care am fost creați.