la mal de clipă pielea ta-i lacustră,
de sânge are către duh ferestre
sisifice-n iubirile rupestre
făptura umbrei iarăși de ne mustră.
îmi ești viitorimii șoaptă-n zestre
cu lumânări de miez în mica-mi lustră
pe-al meu mormânt spre-a dănțui, ilustră
de nuntă piatra trecerii terestre.

și nefiind, să mai exist în tine
Femeie-Poezie, pururi verde...
că fluturi ți-am sădit în intestine
și ți l-am dat pe-Amor, să te dezmierde...
să nu apleci din genelor cortine
actorii literelor mele-a pierde.