Câtă frumusețe se află în acest decor:
Lumina soarelui pălește, lăsând în urma lui urme aurite pe întinsul apei
Și umbrele copacilor și a clădirilor înalte, deranjate de bătaia japei
Se năpustesc, acoperă și întunecă,
Dar undele înca lin alunecă.
Și în acest peisaj la care am visat mereu, eu lacrimi strecor.

De ce? Acum e prea târziu să întrebi,
Când eu, fiind lângă un altul, te vedeam pe tine Zburătorul.
Mintea mea își tot lua zborul
Și mi te imagineam în fața mea și te strigam
Și din dorința de a fi tu acolo, mă intrigam.

Și cu ce greșea acela? Cu nimic, dar nu era el...
Acela cu mirosul lui banal de băiat provincial
Și el, cu parfumul de mascul și de tutun comercial,
Cu umor, atitudine și ochi sfidători,
Imaginea lui nu mai dispărea din ai mei ochi visători

Și regret... că aș fi putut fi cu el,
Dar teama m-a îndemnat să refuz a cuteza
Astfel întalnirea noastră a rămas doar ipoteza.