Te-aș fi învăluit într-o mantie
Care să mi te-aducă lângă mine oricând, ca-n povești
Cât mai lin, fără să ne zdruncine timpul
În care poate apărea ruginiul grădinilor din jur.

Altfel te-aș fi putut pierde în cerul unei veri indiene
Unde nu aveam puncte de reper
Și care se putea schimba mai des
Decât freamătul mării spre țărm.

Aș fi putut răsfoi urmele pașilor noștri
Prin ceața frunzelor arse
Pe lângă băncile pe care nu ne-am așezat
Printre clădirile vechi în care nu am locuit
Lângă oamenii care nu ne-ar fi vorbit.

Primele priviri s-ar fi răsfirat
Prin fumul de țigară
Și le-aș fi adunat apoi din nou
Să le pun cap la cap
Precum impresiile vizitatorilor
Unei expoziții de artă contemporană

Credeam că totul se leagă
Doar orice poveste are un fir narativ
Care ne aduce din nou împreună
Așa cum mereu se întâlnesc
Anotimpurile