m-am săturat de mărunțișuri și
de lumea machiată cu praful neputinței
în care trăim de ceva vreme
birocrația sufocă până
la sinucidere
mă uit peste umăr și văd
același infern
violuri
beții
droguri
accidente și morți
teroare
sclavie
umilință
incompetență
sfidare
incompatibilitate
neputință
ură
aroganță și invidie

cadavrele neputinței s-au înmulțit
și zac în neștire pe caldarâmul indiferenței
față de tot ceea ce a fost sau
încă mai este viu
mă uit în oglindă și văd
o atlantidă disecată
ca un trup aflat în putrefacție
respir din imaginea de ieri
ca ultimul condamnat
îmi pipăi neputința
și tac
până voi reinventa ceva
mai tare decât adevărul
voi defrișa până la marginea cerului
și voi planta semințe de oameni
se va naște primul prunc și
primul soare în noul anotimp
luminând în fostele hățișuri
întunecate ale lumii
și se va umple pământul cu umbre de oameni –
ultima șansă de a mai fi oameni
unica șansă la o nouă iubire

Dumnezeu va depune mărturie
în fața acelora care îl vor urma

și ce poate fi mai bun decât viața...