Mi-e atât de dor de tine, tată

Mi-e atât de dor de tine,tată!
Că aș da orice să-mi fii aproape,
Să-mi dai iar sfaturi înțelepte,
Ca filozofii în etate,
Să stăm la masă ca odată.

Mi-e atât de dor de tine, tată!
Să îți revăd privirea blândă,
Ce ochii negri îți rotunjeau
Și râsul larg,deși cam rar,
Când lumea era mulțumită.

Nimica nu te supăra,
Ca lenea și minciuna coaptă,
Ce necuviința fluturau
Fără tupeu, din poartă în poartă,
Crezând-o chiar emancipată.

Te războiai cu orișicine
Pentru prostia afișată,
Ca să nu prindă rădăcini
La Poarta mult prealuminată,
Căci tu știai ce era sfânt.

Mi-e atât de dor de tine,tată!
De glasul tău cântând romanțe,
În zilele de sărbătoare,
De demnitatea-ți neclintită
Și de respectul tău din poartă,
Față de toți românii buni,
Plini de omenie și credință.

Mi-e atât de dor de tine,tată!
Și mândră sunt că eu ți-s fată,
Care iubește tot ce-i sfânt,
Așa cum îi spuneai odată.
Mi-e atât de dor,de tine,tată!
Și îmi lipsești,așa de mult.