Glasul conștiinței...


Doamne, te-am sfidat atât de mult,
Cum sfidează tămâia dracii fără de astâmpăr,
Crâmpeiul tinereții mele atât a priceput,
Timp bântuit patetic
De jocul adrenalinei dezmățate.
Dar nu te-ai răzbunat pe mine,
Ca scorpionii ațâțați de nedreptate,
Așa cum poate ar fi trebuit,
Ci mai trezit latent din zăpăceala ateistă,
Ridicându-mi vectorii conștiinței,
Din starea amorțită și stupidă,
Ca să pricep sensul vieții înțelepte,
Fericirea spirituală,
Fără meteahnă, fără ispită.

Doamne, acum îți mulțumesc!
M-ai deșteptat la timp…
Chiar și în al nouălea ceas
Pentru mine nu-i prea târziu,
Ajută-mă să te iubesc,
Așa cum Tu pe mine mă iubești,
Raiul Tău e tot ce-mi doresc.

Deși nu te-am văzut decât în vise,
Doamne, eu te-am simțit mereu aproape.
Crezând în Tine, știu că-mi va fi bine,
Divinitatea ta fără egal pe nimeni n-a trădat,
Să se afle și de la mine.

30-11-2018