nu-i așa că ți s-a întâmplat și ție
ca mie acum în fața albei hârtii
tâmpla să ți se pară un lighean cu leșie
și să te întrebi dacă e-o stare de rău sau de bine
după atâta foc de-o viață întreagă

desigur că da și mai tuturor de pe-aici
pot zice răscolind prin cenușa unui deceniu
după tăciunii nestinși
unde-s esențele tari ce ardeau în văpăi
unde sunt flăcările iuți și jucăușe-ale esențelor moi
ude cenuși pe fund de lighean tăcerile lor
atât oare se-alege de noi

simt gândurile făcute păduchi
foșcăind pe scalp din afară
și-mi vâr părul albit în lighean
capul curat să redevină trunchi
pe care surcele de vise să fac
în vatra tâmplei s-aprind iar și iar focul...