se-nchide-n mine nenăscutul
fuge
de zgomot inutil de urma grea
de pas înşelător în grai de păsări
liber s-aleagă-alege calea sa

şi pleacă nenăscutul
prinde-o cruce
la rând se-aşterne-n
poala unui gând

cu palma-ntinsă
plânge-un vers o rimă
adoarme cumincior
pe-un lemn din foc

şi-l simt cum arde-ncet-ncet
în minte
în mintea zbuciumată
fără de prag

se-nchide-n mine nenăscutul
şi atinge
o coardă-anume
dintr-un vreasc uscat

sămânţă-ntr-o rostire-n
sărbătoare
el
nenăscutul
fiul meu cel drag
din paie se ridică
şi trezeşte
întreaga-mi lume de închipuiri

altar

altar de litere
cu verbe nenăscute
ulciorul umple
apa de izvor

o toarnă-n cupa inspiraţiei
anume
gradaţie de viaţă timp
şi har

dar eu mă uit
uitându-mă în sine
prin mine curg aiurea
negăsind
un punct de ardere tăcută

verbul

dintâiul verb
născut durut torcând
lucrând

mi-e frică să iubesc
nătângul
plămada din pământ apă metal
lemn cer
privesc spre el
şi suflu taina firii
iar el întoarce spatele
la tot

şi-atunci mă-ndrept spre el
spre nenăscutul
aştept în gara mică
simplu semn
să sar în trenul vieţii
care-mi fură
verbul dintâi întâiul
prea născutul
şi nenăscutul-fiul
arzând încet încet
în cruci de lemn

Anne Marie Bejliu, 26 decembrie 2018