Prin lumi de vise-i omul, umbre-l poartă
în rătăcirea nopților pe cale
suind speranță-n rugăciuni egale
cu degete bocind a crucii hartă.
Poveri ducând pe-a întrebării șale
trecea un gând prin clipa-n taină fiartă
infernul de-a cunoaște-l spală-n soartă
sub nicăieri de liniști ireale.
Iar slova, la altarul alb mireasă
spre Dumnezeu o-ndeamnă scribul nins
cu fruntea din fântâni de-alean culeasă.
În piept de stih enigme s-au prelins
și păsări zboară-n flăcări din crevasă
lăsând umanitatea-n somn nestins...