În ziua aceea am făcut dragoste așa cum face soarele cu mugurii

Corpul meu era o simfonie cum niciunul nu mai ascultase vreodată
Ca și cum ar fi plouat mărut peste pământuri aride
Și germinam înlăuntrul lui încet, încet la fel ca o mare iubire
Încâlcită în carne, în oase, ca o iubire care rămâne toată viața sub piele
În acel stadiu amorf și necopt, într-o licărire perenă, mijind a nesfârșit

Știam din capul locului că toate astea dor așa cum și mamele știu
Că la naștere vor trece prin chin și cu toate astea se lasă năpădite

Fericirea trecea prin fața noastră zornăid ca un șarpe mieros
Nici nu mușca, nici nu pleca, doar pâlpâia, trosnea din chingi

Și-atunci am fost golită de brațele lui ca o fântână de-o secetă cumplită

Apoi a venit întunericul, pentru că nu, la asta mă pricep cel mai bine
Azi nu-mi amintesc decât că: În ziua aceea mi-am dezbrăcat iubitul
De cămașa neagră, era primăvara și totul se curăța de la sine
I-am scris cu pixul pe piept IC NI KA XC, un altfel de-a spune:
Sunt împrăștiată în tine precum cenușa luată de vânt în cele patru zări

Liniștea rostogolea în noi o carte necruțătoare, deja îndoliată

Nu știu cum să spun:
Dacă m-auzi vreodată îmbobocind în tine să știi că nu e vina mea