tu nu erai vinovată
vinovate erau cârdurile acelea de păsări
fără copaci
și copacii desperecheați din păduri

tu pluteai deasupra păcatelor
iar pleoapele unui ochi străin
te-au dus
într-o zi fără lumină în iriși
pe un mal străin
într-o noapte din care tocmai îmi lipsise o sclipire de luciditate

tu nu erai vinovată
vinovat era timpul hâd
care ne ucidea simțurile
într-un colț fără iubire
care ne purta în vârtejul sumbru
al predestinării
înfigându-ne unghiile
în carne
între două coșmaruri

tu nu ai fost niciodată vinovată
vinovat am fost eu
și corbii din spatele ochilor mei
cu ciocurile întoarse spre frumusețea ta ucigătoare

vinovat am fost numai eu
mânat
de o gelozie nemiloasă
ca o umbră de moarte
ce se lăsase peste toată inocența
dintre
limanuri