nu mai e nimic de făcut,
anotimpurile
s-au estompat cândva,
într-o zi fără soare,
laolaltă cu toate visurile
unei generații,
iar
aspirațiile au devenit utopii,

chiar vocea
propriilor filosofii
îmi sună ca doaga
unui butoi beat de singurătatea
antichității sale,

nervii mi s-au tocit ca șinele
tramvaielor de periferie,
care deraiază mereu de la subiectul
istoriei

iubirea zace prăfuită între paginile
cărților din anticariate,
ultima scrisoare de dragoste
am băgat-o
într-o sticlă de șampanie pe care
ai aruncat-o tu ,
cu mâinile tale
în valuri.