la uși de mâine-s lacăte de ceață
și către-acolo-i greu spre a cunoaște;
în dragoste mă recobor în moaște
și iarăși stihul pielea ta mi-o-nvață.

singurătății nu mă pot a naște
te-am izgonit, revino să-mi fii viață
să te respir pe căi de dimineață
și chei de învieri roti în broaște.

din zumzete de ieri te reîntoarce
că azi în zvon de sânge te-am zărit
la îngeri blânzi acasă; însă-n rit
e din genuni de crezuri fir de Parce.

ți-e viciu lacrima pe văz crescută
tristeți să-nece, reiubiri s-ascută...