renasc tăceri, ruine emulsive,
tu-ndestulezi cu taine-a ta ulcică
ci între noi a depărtări despică
o sete-n sânge fiert, stingând misive.

și-n rugăciuni fiind infern de frică
expectoram mirări și moi, lascive
la uși erau doar umbre convulsive
a înviere-n crucea noastră mică.

aceleași vorbe am spre a ne spune
în stih seninul mi s-a domolit
dar pe mai mult e de nimic genune.

îmi amintesc sonetul monolit
și clar și verde, da-n clepsidră dune
furtuni de timp truisme-au dezvelit...