nana-mi spunea câteodată
între noi preoții avem o glumă
grăbește-te că papa-i bătrân
și tu grăbește-te că recenzorii buni sunt bătrâni
așa că scriam recenzii peste recenzii despre rugăciunea creștinului
carisma guanelliană arta de a trage folos din păcatele noastre
după atâta literatură catolică nu voiam decât să cumpăr un detector de metale rare
și să-l caut pe dumnezeu în antimoniul care acoperea cățuia de la intrarea în seminar
ori să înalț drone imaginare până pe pluto
eram sigur că de-acolo a început totul
dacă Fiul s-a umilit într-atât încât s-a făcut om
numai Tatăl era în stare să se umilească mai mult și să accepte
retrogradarea la rang de planetă pitică

în nopțile mele gelatinoase ca o măduvă fiartă
visam că mă cert cu istoricii care confundau fascismul cu nazismul
mă străduiam să-i conving că fasciolele romane n-au nicio treabă
cu soarele egiptean
când nu visam băteam străzile în lung și-n lat
verificam dacă orașul e sigur pentru copiii care merg dimineața la școală
strângeam monede pierdute închipuindu-mi
că locuiesc în fontana di trevi
și un milion de femei aruncă bănuți peste umărul stâng
ca să ajungă scriitoare faimoase
apoi mă năpădeau întrebările ca atunci
când te roade stomacul după ce-ai băut prea multă cafea dimineața

oare ce s-ar fi ales de tot ceea ce sunt
dacă n-aș fi privit morții despre care am scris
prin obiective de laika și pixeli
dacă n-aș fi trecut pe lângă ei cum prin arcadia trecea soviany
fumându-și lucid celulele stem
ce s-ar fi ales de oasele mele la Pediatrie
când scriam reportaje despre nou-născuți cu hidrocefalee
abandonați în pătuțuri de fier
dacă nu visam că țeasta lor e o navă extraterestră organică
din care civilizații necunoscute și avansate și-au luat demult tălpășița
când au văzut de ce sunt în stare oamenii să facă
pământului

ce s-ar fi ales de tot ce însemn la conferințe de presă în care
deputați senatori și primari făceau raportul anual de mandat
dacă în creierul meu nu făcea dragoste mușina domesticul
iar femeia lui îi spunea încet dragă încet
încet dragă încet îmi venea să urlu când aleșii poporului
împărțeau de sărbători pachete cu alimente celor mai săraci din oraș
în acțiuni devenite tradiționale
și tot tradițional când se opreau camerele și transmisiunea online
președintele de partid întreba dar unde-s pachetele pentru presă
încet dragă încet îmi venea să urlu când vreun reporter să uita fără jenă în pungi
apoi plescăia tot e bine că de sărbătorile astea am mai scutit și noi
o sută de lei

ce s-ar fi ales de sufletul meu dacă
între mine și dumnezeu nu s-ar fi legat o prietenie ciudată
ca-ntre doi necunoscuți în metrou la oră de vârf
când se înghesuie unul într-altul zâmbesc apoi se pun de acord
ne suportăm respirația până când coboară unul din noi
ori până când garnitura se mai golește de oameni