între noi doi există aer, există oase, carne și piele,
există rețele sociale și colocvii la distanță,
palimpseste vii și moarte,
ceva numit lună și umbra unui păcat
iar alteori soarele ca o pîine cea de toate zilele

~.~

noi nu știm de ce și cum
urcăm pe scări rulante și în ascensoare,
zburăm cu avioane,
ne simțim animale respectate și iubite,
nu ne e frică să stăm blînzi ca mieii deasupra fulgerului

e posibil ca în soarele de pe cer să fim chiar noi
și ne cheamă probabil Adam și Eva,
ba chiar toți oamenii sînt poate acolo,
numărați atîți cît încap în istorie
în funcție de ora trezirii din noapte sau din pîntecul mamei
a luminii de candelă din ei înșiși,
a pufului de viață care tremură gingaș în urechi,
aici, în lumea cea de jos

~.~

și parcă altfel decît copacii sau păsările,
ne atingem cu vorbe rostite și nerostite,
ne iubim,
și uneori clădim piramide de circari umăr lîngă umăr,
fericiți că nu cădem
din mintea noastră în altă minte,

fiindcă ceva e mereu la mijloc,
un Dumnezeu atît de mare și mereu necunoscut, ca un zid,
oricît ne apropiem unul de altul
mai înainte să murim