mereu mi s-au împlinit presimțirile.
vă vorbește un om născut acum o sută de ani
ce speră mereu iubirea să-i facă o rană urâtă
pentru a se întoarce acasă.

nu-mi doream nimic altceva
decât să fiu un copil greu de mințit;
așadar m-am umflat de plâns.

nici măcar nu puteam să spun că mi-e frică.
sufeream cumplit după apă,
iar apa spumega în scoarța copacilor desfigurați de durerea
pe care doar o secetă lungă sau focul ți le poate produce.

i-am spus unui preot catolic:
mama ține în cameră tabloul cu tata.
lumina din stradă,
lumina mașinilor ce virează îi schimbă privirea.
uneori este rea,
alteori pare a unui om resemnat cu faptul
că lumea lui e mult prea departe,

deci nu-mi vorbiți despre iad.