femeia, domnule, trebuie ținută pe palme de-amor
cum ții liniștea ta cea mai de preț
în tezaurul muzicii de sacru,
o tăcere-i femeia acolo
cântându-ți iubire cu ochii

domnule, femeia trebuie șoptită
nu strigată în gura mare
ca la vânzarea poftelor,
învelită-n lumină îți intră-n privire
pe imnul de clipe

nu intra nedesculț în odaia dinăuntru acelei
plătitoare cu banul iubirii la tine,
odrăslind tihne în plaiul zbuciumului tău
când dumnezeul e prea aproape de crepuscul în credință
și lumânarea zidește biserici de frică
fără de fum, ce să înalțe ruga la slavă

femeia, domnule, are cheia
ce descuie sipetul cu verighete
la nunta pruncilor cu viața,
acolo doarme fericirea femeii;
spectator la teatrul acesta
gândești luciferic a nu fi mai mult decât preludiul unei tragedii
pe sârma existenței pruncul acrobat
la capăt îl așteaptă femeia