nu știu de ce,
mirosea a așternut curat,
un fel de sudoare de primăvară
se simțea printre muguri de femeie,
printre mugurii din cer,
printre poalele munților,
de dragoste de la începutul pădurii,

nu știu de ce,
cred că ai putea să-mi spui
dacă
îți mai trec păsările
prin cârduri de gânduri
călătoare,
printre crengile acelea
întortocheate de amintiri,
cum ar fi de pildă
să vii să vezi un om
între sărbători,
sau înainte de culcare,
sau înainte să-l ia naiba,
sau înainte de soartă,

sau să încerci să cuprinzi un om
căutându-l în jurul propriei axe
sau mai bine în jurul
Pământului,

nu știu cum,
mirosea a groapă reavănă
și a dor de îmbrățișare
și a cărare rece
undeva în munți,
a piele albă de trupuri de copac,
de trupurile noastre,

nu știu,
frunze mici și vii și verzi și albastre
mi-aduceau aminte de niște ochi
cruzi,
ca atunci când capătul lumii
părea
imposibil de departe
și clipa atât de
perfidă
și de aproape.