Din mine chem enigma ta la oaste
să spintec măru-n vămi interioare
minciuna-n iaduri grabnic să coboare
și raiul tău să vindece năpaste.

În răni pe cuget clipa nu mai doare
ci-i la fântâni cu apele s-adaste
în veșnicii... Lăuntric strig și-n coaste
îmi simt femei de ieri și de candoare.

Pe drumul Domnului șezi, dumnezeie
ce dintre-atâtea nunți te izbândești
mireasă culegându-te-n idee
în vârf de buze-n sărutării clești
ori a vorbi... În liniște lactee
tu pruncul încă-n veac mai zămislești...