În coaja mormântului crește floarea unei singure clipe,
tu ești o culegătoare de taine cu buzele, acelea vorbind întuneric,
la fântâna cu lumină Domnul decojește sicrie
până la absența cărnii din poemul neființă
în sacrul tău e o tăcere de diamant, lucitoare în văzul sângelui,
cel ce în patimi răstignit e pe crucea lui Eros

Nu mă numi încă văduv,
pot face dragoste cu tine și-n inexistența ta,
când voi muri Cenușa va plânge,
resuscitarea nu mi se poate grăi în ființă
doar tu, Pasăre, femeie
vei urca din scrum și vei face dragoste cu mine
într-o necrofilie puerilă...
așchia nu sare departe de trunchi, pruncul se va naște mort

***

Dumnezeu, amorezat de sine,
citind missive de rugă, Duhul i se umflă în pene
Hristos redevine Omul cu frunza,
Șarpele râde, i se vede dantura, mușcă și-și bea veninul propriu

Joint cu iarbă verde a tinerețe
construiește tavan de fum în odaie,
afumat, umblu călare pe gânduri sparte,
din cioburile rațiunii zidesc în mine copilul

Adio, cuget de bătrânețe, adio
drogul prunciei îmi răsucește stiletul visului la țâța stupefiantă
și iarăși nu mor, mormântul așteaptă-n singurătate