Pe cînd venea algebra
la noua adunare,
în vrăbii se-aduna o mare tragedie,
duceau cu ele febra
nebănuitei stări
de bine general
spre cultul inepției,

fumam țigări drăcești
la geamul cu satiră,
de liră se lipiseră păduchii
ca lichenii de coastele stîncoase
și numai mama vie
de-atîtea grozăvenii
plîngea,
de jalea mea,
cu multă lăcomie.

I-am dat un telefon
și dintr-o moarte
ieșise-n plină grevă
o viață speriată,
dar albă și frumoasă ca o țară
din care
nu-i plecase
copilul niciodată.

Ne-ntoarcem tot acolo -
un fel de odă formei de-a fi
mereu sărac,
cînd bogăția orei
ne știe-n plină trudă,
deși eu tot aștept
să ne apuce ciuda de gulerul
ecoului nimicului intens

în care întrebarea
dacă-l cunosc pe Iuda
ni s-ar putea părea o maximă
stupoare
din care ispitire-ar ieși
pe contrasens
și-ar oferi la toți un cod de bare
din mîna mea, spre tine,
curgînd ca o nebună în valuri
de campari.