mi-am cauterizat umbra
sunt un om fără urmă
țâța ta alăptează orizonturi,
fugeam într-a patra dimensiune
cu piatra rugăciunii la gât

în rest ploua biciul vremii peste oameni
într-un timp murdar de secunde zugrăvind
în peretele din ost pe Dumnezeu,
era și el, săracul, în fărădelegea ce însuși o suise în Măr,
fecioarele se țineau de poalele Lui
în falusul sacru să-și piardă avuția de virginitate

știu, rostesc perne de ascunziș din cuget a capetelor,
visul se umflă în pene de lebăđă,
pasărea nu a cântat încă deși
neființa se bate în piept cu pumnul
de țărână, deasupra coșciugului

așadar nu mă locui
sunt în noaptea cugetului tău coșmarul în viciu de infern
copt în vatra ce-n iarna sinelui scriu păreri,
bisturiul tăcerii taie lumini
le face bucățele, merinde către nemaifost
eu însă nu pot umple ciutura aceasta
la fântâna cu zeamă de Hristos