nu știam
dacă noi adusesem ploile
țipătul albastru-cu-sânge al pământului
orbecăind dintr-un orfelinat în celălalt

(re)fluxul nu mai respecta
nicio lege științifică...
nici măcar poetică
sufletele noastre se ștergeau
asemenea literelor inundate
păsări se agățau de cuvinte
într-o șubredă intuiție
a conceptului de ʽsalvareʼ

nu știam dacă din lut... dacă din ape...?!

ambulanțe își purtau albul... indeterminarea
mersul de la un capăt la același... al materiei secundare
în fapt destinul ca un suicid


zei falși pluteau la suprafața neputinței noastre de a discerne

!niciun Duh!

o ultimă memorie colectivă
pe noi înșine nouă ne-a arătat
așa cum ne prinsese întâmplarea
în somn și costume nealeploii
toate aceste veșminte cu franjuri și silabe neisprăvite
contorsionând jugulara în tentativa de răscumpărare
a enunțului coerent

nu eram păsări... nu eram oameni
țărâna personală se prăvălea înspre zero
în amonte de prezent unghiile zgâriau plânsul
scheunatul omului împreunat cu jivinele întunericului
naufragiul...


și am fi vrut să ne căim