te beau singurătăți, fântână tristă,
femeie-n rugă lacrima ce-ți suie
zidind cu trudă-n amintiri statuie
și slavă clipelor ce-n azi există...
în lutul tău ci încă mâine nu e...
tu vorbe scuipi hârtiei în batistă,
oglinda ți-e icoană egotistă
și crucea-mpodobită-n duh de cuie.
eterică, de-abis și nupțială
tu întocmești în ploi privirii lege
în faptul meu de-a fi a te-nțelege
și dulce ești în blânda ta sfială.

la urmă toate sunt luciri de îngeri,
izbânzi ce-n tot se reazemă-n înfrângeri...