sânge asurzind de flacără
în inima întrebuințată spre a fi,
între coapsele ei pruncul neființă așteaptă
propria dimineață

citind pe chipul tău poezia zâmbetului
lumina mi se dezbracă de trist,
îmi intră în scheletul viselor impudice

fac dragoste cu umbra
ce se revarsă din tine-n țărână
din pricini de soare ori lună

amor cu pământul ce se va deschide o singură dată
să intru însoțit de carne
duhul îmi va fugi cât va vedea cu ochii

&

până moartea ne va râde în luturi
tu ești genunea în care cad
în iubire