Nisip de rouă-i timpul clepsidrelor de clipe
Și galeș amintirea a urmă se adună
Că mâine-i vis feroce-n ceasornice furtună
Ce-n sfert dimensiunii în rațiuni să țipe.
Să nu mă cugeți aspru femeie din surdină
Că-ndrăgostit de liră te uit adeseori
Acolo însă,-n slove, mereu îmi ești grădină
Din care urci spre slavă din miezul alb din flori.
În rest e-aceeași vamă venindă căpătâi...
Poetu-i cale-n vise, săracă și cu duhul
Că-n diamante-n stihuri înfometat rămâi
Viitorimea poate-ți va cumpăra văzduhul.
Feciori de regi la dame ți-or tot zgâi regatul
Dar te va știe lesne sărmanul, nu bogatul...