ne țipă ploaia-n ochi și rațiune
cu suflete furiș pe la altare
și trăsnete străpung în pomul care
un șarpe dulcele venin își spune.

ci multe rosturi azi își au stricare
că doarme Dumnezeu în apei strune,
deasupra noastră e de nori genune
și cade lacrima ce-n piept ne doare.

iar de-ntuneric strigă-n nopți răniții...
de-acolo plozi de umbre de-ați cules
voi, oameni, cu năluci hrăniți-i.

având pe guri sărutul de eres
prin lumea cu truism în definiții
un veac presus de clipe-am înțeles...