Viața nu moare, se regenerează,
dar lumea o plânge cu durere
și o poartă-n memorie.

Deșertăciunea e o pierdere-n uitare,
o flacără care s-a stins pentru a se naște alta,
un abur de început și sfârșit
ajuns într-o viitoare întrupare,
un fâlfâit de aripă
nevăzută de înger.

Întunericul se risipește, lumina pătrunde,
în conurile vieții zorii încep.