tăceri aleargă sub penița faur
că iar mi-e gura stihului cu sete
de-aceleași taine, flăcări desuete
din plumbul tot în năzăriri de aur

dansând în ale clipei siluete
sunt iar povețe-n fruntea grea de laur
ce l-au lăsat străbunii mei tezaur,
culeg cerneala ce-au sădit să-mbete

la ziua care vine, de crepuscul,
când îmbrăca-voi haina de bătrân
în zorii cei izbăvitori rămân
că restu-i preț al visului minuscul

iubindu-te-n pitiri de călimară
tu iarăși vii, femeia mea amară