Stăteam într-o grădină fără gard,
dar după gard stătea un virtuoz.
Cînta din carnea mea și dintr-o
ură pentru femeia care nu cînta
într-o grădină care nu era a mea.

Sărbătorea ceva ciudat, decesul
său. Era demult uitat și din uitare
trăgea pe gură ultimul cuvînt
c-a fost pe lume o grădină-așa
încăpătoare, pînă cînd măceșul
mi-a zis că ar putea fi tatăl meu,

dar nu putea, știu eu că sunt
copilul vrăjitorului din oz cu ochii
roz și trupul din cianură și-astept
nervoasă viața dintr-o floare,
dintr-o grădină care nu era decît
o carte citită azi la Iași într-un
troleu, iar lumea din troleu urla
la mine să tac, sau să cobor,
sau chiar să mor. Urlam și eu la ei

să mă omoare și-am coborît în
stația Mereu. Eram cu tata care
mă-ntreba dacă mai reușim
să mergem la muzeu. Era o zi
cu îngeri în sobor și demoni
cognoscibili de sistem și căutam,
de fapt, grădina aia cu celule stem
în care nicio rană nu mai doare.


CELULE STEM, ed. Prut International, 2022