vin să te văd, mare, sun printr-o cochilie
o pun mai apoi la ureche să ascult răspunsul
inconfundabil de vesel așa cum se apropie și se depărtează în reprize de cunoaștere
mă aflu dincolo de promenadă și ea îmi face cu mâna de spumă
cât de relaxată în octombrie, cât de jucăușă cu nisipul, cât de atentă la far
spală dantele de scoici, spală și cântă
alerg de mult după un vis colorat, îi strig
îmi șoptește că într-un vis ascultăm de fapt dorințe din trecut
visurile mele sunt bărci, mare,
se leagănă pe valurile tale blând-tumultuoase, ai grijă să nu mi le îneci cumva
o fotografiez pe ea, singura divă de la orizont, cu soare, fără soare
de ce ești verde azi, mare, de ce ești așa de mișcată, de ce tremuri
îmi amintești de frunza pe care am călcat-o, în euforia întâlnirii
și ea a țipat așa cum țipă un pescăruș săgetat de foame
îți dăruiesc ție frunzele moarte ale toamnei
du-le despărțind apele du-le știi tu cui
și spune-i că am un dor